|
25.08.2010 - COMUNICAT DE PRESĂ referitor la OUG 58/2010
Conform prevederilor normelor de aplicare a OUG 58/2010, veniturile de natură profesională, altele decât cele salariale, sunt veniturile realizate de o persoană fizică din orice alte activităţi decât activităţile definite ca dependente. În această categorie intră: 1. veniturile comerciale definite ca veniturile din fapte de comerţ ale asiguraţilor, aşa cum sunt prevăzute în Codul fiscal şi în Normele metodologice de aplicare a acestuia (inclusiv veniturile ralizate în baza unui contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare şi alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului comercial). 2. veniturile din profesii libere definite ca veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii. 3. veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere 4. venituri din activităţi desfăşurate pe baza contractelor / convenţiilor civile, încheiate potrivit Codului civil Pentru veniturile de natură profesională, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se plăteşte de persoana care le realizează la termenele stabilite de Legea 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
1. persoanele care realizează venituri din profesii libere şi comerciale - termen de plată: trimestrial, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru ; - termen de depunere a declaraţiei: anual, până la 15 martie ;
2. persoanele care obţin venituri din drept de autor, convenţii civile, - termen de plată: anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui pentru care se face plata ; - termen de depunere a declaraţiei: la 25 februarie pentru venitul estimat a se realiza în anul în curs.
Baza de calcul a contribuţiei o constituie cuantumul net al veniturilor de natură profesională realizat lunar, determinat ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile aferente realizării venitului. Baza de calcul este limitată la echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie şi nu poate fi mai mică decat un salariu de baza minim brut pe ţară lunar, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.
Conducerea CASJ Braşov
|